Am învățat de la oameni dragi că semănând dragoste și sinceritate poți culege dragoste și sinceritate iar de la acei pe care-i mai port doar în suflet și  în minte, am câștigat privilegiul de a trăi pur și simplu frumos și corect, atât. A fost mai mult decât ar fi trebuit să primesc iar acum acestea toate au rodit și au făcut-o cu aceeași substanță. Am crezut că doar astfel o să meargă mai departe o altă generație mai ales că lumea este din ce în ce mai puțin deschisă la valori morale, la repere educaționale sau de cultură veritabilă.

          Sunt așa cum am fost, doar că anii s-au scurs uneori prea greu din cauza vicisitudinilor dar am știu din ce în ce mai mult cum să identific acele momente minunate din viața mea, cum să mă încarc și mai ales cum să acumulez pentru viitor energia pozitivă a acestora. Îmi țin cât mai aproape sufletele oamenilor dragi  care sunt capabili să savureze sincer bucuriile mele mici. Aici în micul meu univers personal am comori incomensurabile pe care le privesc atunci când mi-e greu, la lumina lor îmi încălzesc sufletul și astfel merg mai departe... din nou.

            Ce mai fac zilele acestea?!

          Pur și simplu...trăiesc fiecare clipă cu răbdare și speranță.

         Nutresc speranța că va trece și vremea aceasta în care suntem îndepărtați fizic de acei care ne sunt cei mai dragi, speranța că trăirile noastre actuale să nu ne schimbe comportamentul ireversibil, speranța că vor înțelege și acei mulți care nu respectă nici o regulă ,că pericolul este chiar și pentru ei sau pentru acei pe care ar trebui să-i protejeze. Am ales să fac ceea ce trebuie și comportându-ne corect, mai ales responsabil și într-un număr cât mai mare cred că o să trăim cât mai curând normal, fără restricții.

        Apoi îmi îndrept ochii spre cer, îmi spun că nu suntem suficient de puternici să învingem fără ajutorul Divinității și cu fruntea plecată îmi spun rugăciunea. Cred că pot să-mi leg visurile de cer cu frânturi de gânduri bune îndreptate către toți cei care-mi sunt dragi dar departe și...simt cum sufletele noastre se reunesc, sunt acolo gata să șteargă orice km distanță.

          Acolo lângă inima mea sunteți toți acei pe care-i iubesc... trecutul pe care nici un bogat oricât ar plăti nu și-l poate cumpăra ne demonstrează că trăim același vis, un vis cu decor sau detalii diferit,distincte dar cu același țel și anume acela de a fi mereu împreună și niciodată singuri atâta timp cât nu ne dăm uitării.

        Așa după cum sunt oameni pe care nu se merită să-i privești în ochi pentru că în privirea lor nu se află nimic, există și acele ființe minunate ale căror priviri îți înfrumusețează zilele, sunt calde și acolo le citești sufletul.

        Una dintre acele ființe și nu unica din familia mea din fericire, am fost aleasă să-i dau viață într-o zi geroasă dar însorită de 20 decembrie. A fost unică și de neuitat ființa minunată de atunci și indiferent din ce punct de vedere aș privi, adultul de acum mi-aduce aceeași căldură și bucurie în suflet la fel ca atunci când a venit pe lume.

        „Cerul i-a dăruit omului, spre a-i recompensa toate greutăţile, trei lucruri: speranţa, visul şi zâmbetul...”— Immanuel Kant

        Pronia m-a surprins... cea mai minunată descoperire, aceea de a da naștere unei ființe minunate, imposibil de realizat vis... apoi mi-a răsplătit așteptarea grea, momentele de cotitură de multe ori critice cu aducerea pe lume a unui minunat fecior bălai, superb. Nu poți să crezi că totul poate fi atât de sublim, apoi devine incredibil dar... a fost bine, chiar dacă așteptările deveniseră incredibil de realizat spre sfărșitul sarcinii. Eram învingători în fața întâmplărilor nefavorabile amândorura, se pare că fusesem aleși să continuăm, avusesem curajul și nu pierdusem speranța chiar dacă obosisem.

        „La răscruce de viaţă nu există indicatoare.” — Charlie Chaplin

        Ajunsesem acolo, eram învingători în ciuda faptului că totul era în defavoarea noastră dar... se pare că se terminase ghinionul. Anii ce-au urmat au fost cu sănătate, bucurie și mai ales armonie, multă armonie și liniște. A trecut vremea iar copilul cu bucle bălaie, minunat și vesel ai cărui ochi râdeau și ne aduceau zâmbetul pe buze, a devenit un bărbat fermecător. Oricare ar putea fi visele părinților se pare că fiul nostru ne-a oferit mulțumirea de a ni le transforma în realitate și privim cu bucurie cum se străduiește zilnic să devină Om de Omenie așa după cum și noi luptăm mereu să rămânem.

        „Mergi în viață cu o licărire în ochi, cu un zâmbet pe faţă şi cu un scop măreţ în inimă.” — William James

        D-zeu ne- a răsplătit așteptările, suntem onorați să fim părinți ai unui asemenea fiu, ne rămâne doar să ne iubim și să ne trăim viețile în armonie unii cu ceilalți bucurându-ne de tot  ceea ce ne face plăcere.

        Pur și simplu viața nostră are liniște, bucurie de a fi mereu și chiar și la tristețe sufletele noastre se sprijină și regăsim calea doar împreună.

Retezat Lacul Bucura, September 3 4, 2016 Medium

Am învățat: să trăim frumos să iubim mult, să prețuim viața minunată de la părinți exemplari... ne străduim la rândul nostru să vă semănăm. Asta le scriam părinților la aniversarea celor 50 de ani de la căsătoria lor, acum doi ani în urma. Astăzi tata există prin noi, copii săi și prin nepot, în amintirile frumoase și prin toată dragostea pe care ne-a oferit-o. Ar fi fost aniversarea celor 80 de ani de viață ai tatei, viață pe care a trăit-o demn, curată și presărată cu atâta căldură sufletească pe care ne-a dăruit-o și pe care am savurat-o până în clipa în care sufletul său s-a înălțat la ceruri. S-a stins după suferință fizică și neputere dar mintea sa a rămas la fel de sclipitoare, a trăit frumos și-a luat adio la fel de luminos așa cum a fost și însorita zi de Crăciun când a plecat.

                Este tristețe nemărginită pentru ceea ce am pierdut... apoi fericirea că în fiecare părticică din ființa noastră a urmașilor săi el continuă să trăiască și va exista mereu chiar și atunci când memoria noastră ar putea să-l dea uitării.

                Părinții care ne-au crescut sunt temelia morală a existenței noastre. Fără acesta nu se poate construi nimic, iar cel ce ar fi trebuit să devină Om de Omenie rămâne pur și simplu  un analfabet care nu a mers la Școala Vieții.

                Mi-am făcut timp să fiu acolo lângă el așa cum și el a fost prezent mereu pentru mine, nu am risipit comoara de a ne bucura de cât mai mult timp doar pentru noi. Am fost prezenți unii în viața celorlalți destul de des dar mereu ni se părea insuficient, ne-am pololit dorul unii de alții cu vorbe sincere și drăgăstoase, ne-am privit în ochi chiar și atunci când poate faptele nu ne făceau atât de multă cinste.

                Mulțumesc Proniei pentru dragostea pe care ne-ai dăruit-o... tot ceea ce-aș mai putea să-mi doresc ar fi ca mulți alți copii să împărtășească alături de părinții lor experiența unei asemenea vieți minunate!

                D-zeu să te odinhnească în pace spirit minunat care ai fost soț al maicii noastre, tată și bunic al fiului nostru!

               

Dubova-Ciucaru Mic, Parcul Național Porțile de Fier, Mehedinți

                Da, există atâtea locuri minunate, chiar aici foarte aproape de noi... ne rămâne să le descoperim, să le admirăm și poate că mult mai important ar fi să nu lăsăm asupra lor decât urmele trecerii pașilor, cât mai puțin zgomot și mai ales... fără gunoiul pe care mulți uită să-l depoziteze acolo unde trebuie.Mă bucur să găsesc în drumețiile noastre trasee unde nu se află încă plastice sau hârtii, nu știu dacă pot să mă bucur pentru faptul că oamenii care au trecut pe acele locuri au fost atenți cu mediul sau să mă întristez pentru că locurile sunt curate că nu au fost încă intens vizitate. Dubova, Eșelnița, Clisura Dunării sunt foarte vizitate în ultimii ani, asta ne bucură pe noi cei din zonă chiar dacă nu suntem implicați în activități de turism, este minunat că ne cunoaștem țara, că aducem bani în turismul nostru, că se poate călători și aici chiar dacă drumurile sunt încă destul de prost făcute sau și ceea ce este destul de nou nu rezistă, exemplu E 70, de la Drobeta la Orșova, traseul rutier sau feroviar străbătând totuși un colț de țară admirabil.

                Ceea ce uită însă călătorii este faptul că fața naturii nu trebuie s-o modifice oamenii aruncând resturi. Nu trebuie să se pună numele cuiva sau declarații tâmpite pe stânci sau copaci doar pentru că așa îi duce pe unii mintea. Cui folosește să se scrie pe coaja unui copac numele unui anonim?! Peștii nu se hrănesc cu hârtie sau plastic. Este suficient că înghit dejecțiile deversate de câteva țări în apele acestui minunat fluviu, Dunărea . La fel ca și vietățile din fluviu, cele terestre își duc viața printre deșeuri doar pentru că unora le este greu să pună resturile în pungi și să le arunce acolo unde este amenajat sau, în lipsa unor asemenea spații,  înapoi în bagajul pe care l-au adus mai greu la venire decât după ce au consumat din ambalaje.

                Revin la remarca potrivit căreia n-am știut ce să cred despre traseul de pe Ciucarul Mic... că nu am aflat pe poteci decât un singur pet și o cutie de aluminiu, doar aceste resturi, m-au făcut să mă gândesc că poate nu străbat prea mulți drumeți locurile respective sau... poate că priveliștea mirifică asupra Clisurii Dunării mă îndemna să gândesc astfel?! De pe Ciucarul Mare panorama este deosebită dar gândind că traseul de pe Ciucarul Mic oferă mai multă amploare, ceea ce-ți văd ochii este Wow! Vă sugerez să priviți cu atenție măcar fotografiile dacă nu vă puteți hotărâ să mergeți în drumeție pe trasee marcate, care pot fi străbătute și de cei mai puțin obișnuiți cu urcatul pe munte. Am aflat nu doar peisaje de vis ci și o multitudine de flori de munte, fluturi, păsărele... care mai de care.

                Nu-mi propun să scriu prea multe mai ales că informații ample aflați pe site-uri de turism... doresc doar să vă prezint impresii și mai ales fotografii personale.

                Să vă fie de bine și pur și simplu gândiți-vă cum ar fi să vă trăiți timpul liber călătorind?!